Boulogne-Billancourt, Franța - 15 iulie 2025
Renault Group anunță rezultatele sale financiare preliminare pentru primul semestru 2025:
- Cifra de afaceri a Grupului: 27,6 miliarde de euro, în creștere cu 2,5%.
- Marja operațională: 6,0% din cifra de afaceri a Grupului.
- Flux de numerar liber (free cash-flow): 47 milioane de euro (incluzând o variație semnificativ negativă a fondului de rulment estimată la aproximativ - 900 milioane de euro, excluzând impactul fiscal).
Aceste rezultate au fost influențate de o performanță sub așteptări în luna iunie, determinată de:
- Volume de vânzări ușor sub nivelul anticipat.
- Presiune comercială crescută, pe fondul scăderii pieței de retail și a unei performanțe sub așteptări a vânzărilor de vehicule comerciale ușoare, pe o piață europeană în puternic recul.
- Nivelul creanțelor afectat de decalaje în facturare în ultimele zile ale lunii.
Variația negativă a fondului de rulment în S1 2025 se explică prin:
- Un nivel de producție la finalul anului 2024 superior celui de la sfârșitul lunii iunie 2025.
- Creșterea stocului de vehicule comparativ cu sfârșitul lunii decembrie 2024, ca urmare a volumelor sub așteptări din luna iunie. Cu toate acestea, stocurile totale ale Grupului (producător + dealeri independenți) se situează la 530.000 de vehicule la final de iunie, în scădere față de sfârșitul lunii martie 2025 (560.000 de vehicule).
Având în vedere deteriorarea dinamicii pieței auto, presiunea concurențială crescută și anticiparea unei continuări a scăderii pieței de retail, Renault Group își revizuiește perspectivele pentru exercițiul financiar 2025:
- Marjă operațională în jur de 6,5% (față de ≥7% anterior).
- Flux de numerar liber între 1,0 și 1,5 miliarde de euro (față de ≥2 miliarde de euro anterior).
În acest context, Renault Group își menține politica comercială riguroasă, axată pe crearea de valoare în detrimentul volumelor, pentru a proteja lansările de produse, și își consolidează planul de reducere a costurilor pe termen scurt, accelerând totodată inițiativele structurale. Acest plan se bazează în principal pe reducerea cheltuielilor generale și administrative (SG&A), precum și a costurilor de producție și R&D. Detalii suplimentare vor fi comunicate cu ocazia prezentării rezultatelor semestriale.
Pentru a face față provocărilor unei piețe tot mai competitive, Renault Group se bazează pe fundamente solide:
- Un model de business flexibil și agil, capabil să răspundă cererii pentru vehicule termice, hibride și electrice, indiferent de ritmul tranziției energetice.
- O gamă atractivă de vehicule pentru piețele europene și internaționale, susținută de 7 lansări și 2 facelift-uri în 2025, în completarea celor 10 lansări și 2 facelift-uri din 2024.
- O concentrare pe canalul cel mai profitabil – vânzările către persoane fizice în Europa (+15 puncte peste media pieței).
- O abordare riguroasă a valorilor reziduale, cu 4 până la 13 puncte procentuale peste media concurenței europene.
- Un portofoliu solid de comenzi în Europa, echivalent cu aproximativ două luni de vânzări, reflectând succesul modelelor lansate.
- O gestionare strictă a stocurilor.
- Un grad ridicat de utilizare a capacităților de producție, în medie de aproximativ 90%.
Cifrele prezentate în acest comunicat sunt preliminare și neauditate. Rezultatele financiare pentru primul semestru al anului 2025 vor fi publicate pe 31 iulie 2025.
* * *
Despre Renault Group
Renault Group se află în avangarda unei mobilități care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării și beneficiind de alianța sa cu Nissan si Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine și Mobilize, și propune clienților săi soluții de mobilitate durabile și inovatoare.
Prezent în peste 130 de țări și având peste 98.000 de salariați, Grupul a vândut 2,264 milioane de vehicule în 2024. Obiectivul său este cel al unei mobilități care să îi apropie pe oameni. Pregătit oricând să facă față provocărilor, atât pe șosea, cât și în competiție, Grupul este angajat într-o transformare ambițioasă și generatoare de valoare. Aceasta este centrată asupra dezvoltării de tehnologii și de servicii inedite, precum și a unei game de autovehicule competitive, echilibrate si electrificate. Preocupat de protejarea mediului înconjurător, Renault Group are ambiția de a ajunge la emisii zero de CO2 în Europa în 2040.
https://www.renaultgroup.com/en