Mai mult decât un simplu „moștenitor” al vechiului CESAR (Centrul de Studii pentru Automobile din România) de pe platforma Dacia de la Mioveni, RTR a dobândit, încă din primul an de funcționare, un rol cu anvergură internațională, având ca misiune dezvoltarea de vehicule de la faza de concepție până la cea de producție.
Renault Technologie Roumanie reunește trei domenii cheie de activitate: Proiectare, Testare/Validare, și Industrializare. Alături de birourile de proiectare și concepție, aflate la București, RTR dispune de una dintre cele mai moderne infrastructuri de testare din Europa – Centrul Tehnic Titu (CTT), inaugurat în toamna anului 2010.
Un alt element important care completează lanțul de dezvoltare auto al Grupului Renault în România este Centrul de Design (Dacia Design Center) din București, cu care RTR colaborează îndeaproape.
De-a lungul anilor, Renault Technologie Roumanie a avut responsabilitatea a zeci de proiecte, începând cu asigurarea, încă din 2008, a evoluției „vieții de serie” la nivel mondial a primei generații de modele din cadrul gamei Global Access (denumirea generică a gamei Dacia și a versiunilor derivate, sub marca Renault).
Alături de proiectele de dezvoltare a unor noi modele de vehicule, derulate în strânsă colaborare cu echipele de inginerie centrală ale Renault, RTR a coordonat în această perioadă, dezvoltări ale unor Grupuri Motopropulsoare integrate în vehicule ale Renault Group.
În prezent, Renault Technologie Roumanie este cel mai mare centru complet de inginerie auto din Europa de Sud-Est și, în același timp, cel mai mare pol de inginerie al Grupului Renault din afara Franței. Printre cele mai importante proiecte aflate în derulare se numără dezvoltarea celei de-a treia generații a modelului Duster, a cărui lansare este prevăzută pentru prima jumătate a anului 2024, și a primului SUV Dacia de segment C, Bigster.
Alexander Simionescu, General Manager Renault Technologie Roumanie.
„În urmă cu 15 ani inauguram Renault Technologie Roumanie, cel mai mare centru de inginerie al Grupului Renault din afara Franței. Într-un deceniu și jumătate am derulat zeci de proiecte, pregătind lansările unora dintre modelele cele mai importante ale gamei Dacia, de la Logan și Sandero până la noul Duster, precum și dezvoltări și adaptări ale grupurilor moto-propulsoare pentru modele Dacia și Renault. Factorul inovare a fost esențial în acești 15 ani, când au fost acordate peste 150 de brevete care certifică potențialul și valoarea creativității celor 1.900 de ingineri care lucrează în cadrul RTR”.