Alte 100 de tablete ajung la elevi din Argeș și Dâmbovița cu sprijinul Dacia

100 de elevi din zone defavorizate din Argeș și Dâmbovița vor învăța de pe tablete donate de Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Dacia.

15.02.2021

Articol

Este a doua donație a Fundației în sprijinul educației copiilor din aceste comunități, după cea din toamna anului trecut, când au fost oferite primele 100 de tablete către copii din mediul rural și urban, în ambele județe.

Inițiativa a fost posibilă prin implicarea angajaților și a altor persoane sensibile la dezvoltarea și viitorul copiilor, care au decis să-și redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către această cauză, în urma completării formularului 230, precum și printr-o contribuție a companiei.

Tabletele au fost livrate ieri, 23 februarie, Inspectoratelor Județene din Argeș și Dâmbovița, în prezența conducerii acestora, a reprezentanților Dacia și a directorilor de școli și licee, urmând să fie distribuite elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal.

«Asistăm de prea multe ori la neajunsurile din procesul de educație, în toate etapele de învățare. Din păcate, sunt zone geografice dezechilibrate în ceea ce privește accesul la educație, iar rata abandonului școlar timpuriu este printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Pandemia izbucnită anul trecut a impus trecerea la învățământul online, iar experiențele digitale au pătruns puternic în viețile noastre. E important ca școala să nu se oprească și, din acest motiv, continuăm să îi susținem pe cei care se confruntă cu lipsuri materiale în familiile în care se dezvoltă. Le asigurăm continuitate în activitățile curriculare, fără grija obstacolelor legate de conexiunea și desfășurarea orelor online, ținând cont de această alternanță a prezenței fizice cu cea online», a declarat Gabriel Vieru, director al Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia.

Fiecare tabletă a fost configurată corespunzător de către echipa IT Dacia, în regim de voluntariat. „Gândul că putem ajuta copiii care își doresc să învețe, au rezultate bune, dar condiții sociale și financiare precare, este o motivație în sine pentru oricine ar dori să se implice”, a adăugat Cristian Urea, manager IT.

Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Automobile Dacia, va continua să exploreze zone și comunități cu risc, în rândul copiilor și tinerilor care nu au acces la un parcurs educațional și, mai apoi, la un loc de muncă. Toate acestea, pentru a contribui la o societate echitabilă și sustenabilă, în care toți sunt acceptați și pot avea acces la mijloacele necesare pentru a se dezvolta.

Galerie foto (2)

Fundația Groupe Renault România
Fundația Groupe Renault România

RELATED TOPICS