Reducerea acidentelor rutierelor și comportamentul necivilizat
Elevii din orașe precum Douai, Cléon, Les Mureaux și recent Boulogne-Billancourt, se bucură de drumuri către școală mai vesele datorită picturilor murale realizate lunile trecute pe drumurile aflate în apropierea instituților de învățământ. Inițiativa «Protejarea școlii prin artă» a fost lansată la finalul anului 2024 de către Fundația Renault ca parte a misiunii sale axate pe siguranță rutieră, parte a strategiei de dezvoltare durabilă a companiei.
«Cele 3 misiuni ale Fundației Renault sunt siguranța rutieră, sprijinul celor vulnerabili prin promovarea unei mobilități cât mai inclusive și acordarea de ajutor de urgență, inclusiv în timpul catastrofelor naturale. Misiunea Fundației este de a contribui la educația pentru siguranță rutieră pentru a permite tuturor participanților la trafic – șoferi, pasageri, cicliști și pietoni să se deplaseze pe drumuri mult mai sigure. Inițiativa Protejarea școlii prin artă este o ilustrare perfectă a acestei misiuni», Jean Descours Director proiect mecenat, Renault Group.
Experimentele desfășurate de Fundația Bloomberg în Statele Unite prin realizarea de astfel de picturi murale au demonstrat nu doar o reducere a comportamentelor necivilizate între participanții la trafic, dar și o reducere semnificativă a accidentelor rutiere. Lucrările murale îmbunătățesc vizibilitatea pietonilor atunci când traversează și încurajează vehiculele să încetinească astfel încât zona să fie mai sigură pentru pietoni și cicliști.
Conform unui studiu realizat de fundația americană, în peste 50 de școli, astfel de picturi au dus la:
- O reducere cu 50% a accidentelor ce implică pietoni sau alți participanți la trafic
- O scădere cu 25% a conflictelor dintre șoferi și pietoni în timpul traversării
- O diminuare cu 17% a accidentelor, în general
- O scădere cu 38% a numărului de pietoni care traversează pe culoarea roșie
Les Mureaux, Boulevard Victor Hugo et rue Madeleine Roch
Înfrumusețarea mediului de viață
Aceste picturi murale au de asemenea rolul de a îmbunătăți mediul de viață al rezidenților din orașele respective, un argument care rezonează cu munincipalitățile implicate. Temele ilustrate în aceste lucrări sunt cel mai adesea legate de istoria orașului – Sena, pentru orașul Les Mureaux de exemplu, marea, pentru orașul Dieppe - dar în același timp sunt abordate și teme precum diversitatea, comunitatea și mediul înconjurător.
După orașul Les Mureaux în vara anului 2024, Cléon în aprilie, Douai și Boulogne-Billancourt vara aceasta, noi picturi murale sunt programate pentru Dieppe, în septembrie și în Maubeuge la sfârșitul lunii. În timp ce Fundația Renault s-a concentrat inițial pe orașe care sunt legate de istoria Renault Group, echipa fundației se gândește să extindă inițativa și în alte orașe din Franța.