Cum ați caracteriza evoluția indicatorilor financiari ai Automobile Dacia în anul 2021?
2021 a fost un an dificil nu doar pentru Dacia sau pentru industria auto din România ci pentru întreg sectorul auto mondial. Nu trebuie să uităm că în intervalul la care ne referim s-au suprapus trei crize majore.
Prima este criza sanitară, care a avut un efect semnificativ asupra obiceiurilor de consum ale populației și aș cita aici doar faptul că limitarea opțiunilor de deplasare a însemnat scăderea drastică a achizițiilor de vehicule, reflectată în scăderea piețelor auto pretutindeni în lume.
A doua criză, determinată în mare măsură de criza sanitară, este cea a componentelor electronice, a semiconductorilor prezenți în număr din ce în ce mai mare în orice vehicul produs în lume.
În fine, a treia criză este cea generată de creșterea prețurilor materiilor prime, a costului transporturilor și, mai recent (începând din acest an) a costului energiei, fie că vorbim de energia electrică, de prețul gazului sau de cel al carburanților.În acest context extrem de complicat, Dacia a reușit să mențină un nivel al vânzărilor ridicat și să genereze astfel o cifră de afaceri de 4,4 Miliarde de Euro, în creștere cu 15,2 % față de anul precedent.
Este un rezultat bun cu atât mai mult cu cât Automobile Dacia a susținut, în același timp, un amplu program de investiții.
Care au fost „motoarele” de creștere ale cifrei de afaceri?
Principalul motor l-a reprezentat, la fel ca în anii anteriori, exportul. Dacia este o marcă auto dinamică, aflată în continuare în expansiune pe piețele internaționale, tendință care a fost favorizată de înnoirea completă, în ultimele 18 luni, a gamei de modele.
Chiar dacă a suferit în 2021, piața internă și-a adus, la rândul ei, o contribuție semnificativă la rezultatul general al companiei. Ce este important de reținut e faptul că Dacia rămâne, de departe, liderul vânzărilor de autovehicule din România. Performanța comercială pe piaţa locală a influențat astfel în sens pozitiv atât cifra de afaceri cât şi rezultatul net al companiei.
În fine, nu trebuie uitată contribuția Uzinei Mecanice și Șasiuri Dacia, producția și livrările de motoare, cutii de viteze și șasiuri, care reprezintă o parte importantă a activității desfășurate pe platforma de la Mioveni, şi care a adus un aport important la cifra de afaceri a companiei.
Cum se reflectă activitatea de export în rezultatele financiare ale Automobile Dacia?
E suficient să subliniem faptul că aproximativ 85% din vânzările Automobile Dacia se realizează pe piețele externe și, în principal, pe piețele extrem de competitive și exigente ale Europei Occidentale.
Suntem principalul exportator al României, ne aflăm în această poziție de aproape 20 de ani și, ținând cont de evoluțiile prevăzute pentru anii următori, ne vom păstra postura de lider în acest domeniu.
Într-un context general dificil, Renault Group a continuat să investească în activitățile sale din România. Puteți să ne dați câteva exemple de perimetre în care s-au materializat aceste investiții?
Industria auto este un sector extrem de dinamic. Înnoirea modelelor are loc într-un ritm tot mai alert iar evoluțiile tehnologice și noile norme internaționale impun schimbări permanente în ceea ce privește echipamentele sau motorizările. Este așadar firesc faptul că o parte însemnată a investițiilor realizate în ultimul an au fost alocate pregătirii condițiilor de industrializare la Mioveni a viitoarelor vehicule, cu toate evoluțiile prevăzute.
Alte sume semnificative au fost alocate optimizării proceselor de producţie, integrării noilor tehnologii, protecției mediului și, nu în ultimul rând, programelor de formare profesională a salariaților.
Pentru a vă da o cifră, investițiile cumulate ale Renault Group în România începând din anul 2000 se ridică la peste 3,6 miliarde de euro.
S-a vorbit destul de mult în ultima perioadă despre proiectul de constituire, la nivelul Renault Group, a doi poli de activitate, dintre care unul specializat în producția de grupuri motopropulsoare termice și hibride, care ar urma să cuprindă o parte din perimetrul Automobile Dacia. La ce ne putem aștepta în urma acestui proiect?
Proiectul la care faceți referire se află în acest moment în faza ipotezelor de lucru.
Ceea ce este clar e că Dacia va rămâne parte a Renault Group și că angajamentul Renault Group pentru România rămâne neschimbat.
Studiul ia în considerare doar o parte a activităților desfășurate în prezent de Uzina Mecanică și de Șasiuri, care va fi inclusă într-o nouă entitate, specializată. Vorbim practic de o oportunitate de dezvoltare a acestor activități în cadrul unui viitor pol de excelență al Renault Group.
Vom avea mai multe detalii despre acest proiect în ultima parte a acestui an.