Cum s-a conturat tabloul financiar al Automobile Dacia în 2025?
Anul 2025 a confirmat direcția de consolidare a performanței financiare a Automobile Dacia, într-un context care a rămas complex și marcat de incertitudini. Am înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 29,9 miliarde de lei, în creștere cu 7,6% față de anul precedent, evoluție susținută în principal de un mix de produse cu valoare mai ridicată.
Profitul net s-a ridicat la 629 milioane de lei, cu un avans de peste 10%, iar profitul operațional a ajuns la 845 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 9%. Un indicator relevant este și rentabilitatea, care s-a îmbunătățit semnificativ, de la 21,17% în 2024 la 24,46% în 2025.
Aceste rezultate reflectă un echilibru atent între creșterea veniturilor și controlul riguros al costurilor, dar și o execuție foarte bună la nivel industrial.
În ce măsură a influențat contextul economic evoluția companiei în 2025?
Contextul economic al anului 2025 a fost unul dificil și a exercitat presiuni constante asupra mediului de afaceri. România s-a confruntat cu cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană, ceea ce a afectat atât costurile operaționale, cât și comportamentul de consum.
În același timp, costurile energiei au rămas printre cele mai ridicate din Europa, impactând în mod direct companiile din industrie, inclusiv sectorul auto, unde consumul energetic este semnificativ.
Un alt factor important a fost evoluția pieței auto interne. Programul Rabla, esențial pentru stimularea vânzărilor, a avut un start întârziat și un buget limitat, ceea ce a generat un fenomen de așteptare în rândul clienților. Acest lucru a dus la amânarea deciziilor de achiziție și la o evoluție neuniformă a pieței pe parcursul anului.
La nivel internațional, industria auto a continuat să fie influențată de transformări structurale și de volatilitatea lanțurilor de aprovizionare. În acest context, adaptabilitatea și capacitatea de reacție rapidă au fost esențiale.
Profitabilitatea companiei a crescut într-un ritm superior veniturilor. Care sunt explicațiile principale?
Această evoluție se explică în primul rând prin schimbarea structurii de producție și prin orientarea către modele cu marje mai ridicate. În 2025, producția s-a concentrat în principal pe Duster și Bigster, două modele care generează o valoare adăugată superioară.
Bigster, aflat la primul an complet de fabricație, a avut un rol determinant. Cu peste 100.000 de unități produse, acest model a contribuit semnificativ la creșterea valorii medii per vehicul. Este, de altfel, cel mai avansat și mai bine echipat model din istoria Dacia, ceea ce îl poziționează într-un segment superior, cu impact pozitiv asupra marjelor.
Această configurație a producției reflectă maturizarea gamei Dacia și poziționarea sa tot mai clară pe segmente în care nivelul de echipare, tehnologia și calitatea percepută joacă un rol esențial. Este o evoluție care consolidează competitivitatea uzinei de la Mioveni și contribuie direct la performanța economică a companiei.
Pe lângă efectul mixului de produse, disciplina costurilor a rămas un pilon central. Am continuat optimizarea cheltuielilor și eficientizarea proceselor interne, inclusiv prin ajustarea investițiilor și a structurii organizaționale, ceea ce a contribuit la îmbunătățirea rezultatelor.
Care este impactul Automobile Dacia asupra economiei României?
Dacia rămâne un actor esențial în economia națională. În 2025, compania a contribuit cu aproximativ 5,4% la exporturile României, ceea ce confirmă rolul său de pilon industrial major.
Pe lângă impactul direct, există și un efect economic extins, prin rețeaua de furnizori și parteneri. Activitatea Dacia susține un ecosistem industrial complex, care generează valoare adăugată și locuri de muncă pe întreg lanțul economic.
Această poziție implică și o responsabilitate crescută, în special în ceea ce privește menținerea competitivității și adaptarea la transformările accelerate din industrie.
Cum se înscrie decizia de a renunța la proiectul de extindere a capacității de producție în strategia actuală a companiei?
Această decizie reflectă o schimbare de perspectivă la nivelul industriei auto și al Grupului Renault. Proiectul de extindere a fost conceput într-un context diferit, în care creșterea volumelor era obiectivul principal.
În prezent, accentul este pus pe eficiență, flexibilitate și optimizarea utilizării resurselor. Prin urmare, investițiile sunt direcționate către proiecte care susțin competitivitatea pe termen lung – dezvoltarea de modele noi, modernizarea proceselor și integrarea tehnologiilor emergente.
Decizia a implicat și unele ajustări financiare, inclusiv constituirea unor provizioane, însă este pe deplin justificată de evoluția pieței și de noua strategie industrială.
Care sunt principalele provocări și perspective pentru 2026?
Anul 2026 se anunță unul care necesită o abordare prudentă, în contextul acumulării unor factori de risc atât interni, cât și externi.
La nivel național, mediul economic este marcat de persistența unei inflații ridicate – cea mai mare din Uniunea Europeană –, de deprecierea cursului de schimb, inclusiv pe fondul instabilității politice, și de intrarea economiei în recesiune. Aceste elemente influențează direct costurile, accesul la finanțare și comportamentul pieței.
Pe plan internațional, situația este la fel de complexă. Războiul din Iran și blocarea strâmtorii Hormuz au determinat creșteri importante ale prețului țițeiului, cu efecte în lanț asupra costurilor de transport și producție. În același timp, aceste evoluții generează noi perturbări ale lanțurilor logistice și amplifică incertitudinea economică globală.
În acest context, direcția strategică devine esențială. Lansarea noului plan „futuREady” al Renault Group oferă un cadru clar pentru următorii ani, cu obiective ambițioase în materie de performanță, inovație și adaptare la schimbările din industrie.
Pentru Automobile Dacia, acest plan se traduce prin consolidarea poziționării pe segmentul „value for money”, dezvoltarea gamei de produse și creșterea eficienței operaționale.
Într-un mediu caracterizat de volatilitate și incertitudine, combinația dintre disciplină financiară și viziune strategică va fi esențială pentru a face față cu succes provocărilor și pentru a continua să livrăm rezultate solide.

