Boulogne-Billancourt, 6 iunie 2025 – Renault Group (RG) și Wandercraft anunță încheierea unei investiții minoritare a RG în Wandercraft, companie specializată în dezvoltarea, fabricarea și comercializarea de exoschelete medicale autoechilibrate. Pe baza expertizei sale solide în exoschelete performante și fiabile, Wandercraft a creat o platformă avansată pentru aplicații industriale. Renault Group investește alături de acționarii existenți ai Wandercraft și de noi investitori.
Prin intermediul unui acord comercial de parteneriat, cele două companii își propun să dezvolte „Calvin” – o familie de roboți de nouă generație, destinată inițial utilizărilor industriale. Calvin va permite Renault Group să își degreveze angajații de sarcini dificile și neergonomice, reducând în același timp durata de producție și crescând productivitatea. Ulterior, parteneriatul va include și industrializarea roboților și exoscheletelor de către Renault, cu scopul de a reduce costurile prin design orientat spre eficiență, domeniu în care industria auto excelează. Acest demers va sprijini Wandercraft în lansarea pe piață a noului său exoschelet, intitulat „Eve”, și în explorarea de noi oportunități în domeniul roboticii.
„Acest parteneriat cu Wandercraft este o mișcare strategică orientată spre viitor. El ne va permite să accelerăm automatizarea și să dezvoltăm roboți adaptați nevoilor noastre industriale, oferindu-le angajaților posibilitatea de a se concentra pe activități cu valoare adăugată și de a fi eliberați de sarcini dificile și neergonomice. Vom crește productivitatea prin reducerea timpilor de producție și a costurilor. În esență, este logic să combinăm expertiza unică a Wandercraft în exoschelete și roboți cu capacitatea industrială și know-how-ul Renault în design eficient pentru a produce roboți la scară largă”, a declarat Thierry Charvet, Director Industrial și de Calitate al Renault Group.
„Investiția Grupului Renault marchează un moment definitoriu pentru Wandercraft. Acest parteneriat ne va consolida capacitatea de a construi soluții robotice cu impact ridicat și costuri reduse, care îmbunătățesc viața de zi cu zi a oamenilor – fie că este vorba de a ajuta persoane cu dizabilități să meargă, fie de a sprijini angajații din sectorul industrial prin automatizare – în fabrici, clinici sau acasă. Suntem mândri să combinăm tehnologia noastră cu excelența industrială a Renault Group pentru a livra următoarea generație de robotică mobilă”, a declarat Matthieu Masselin, CEO și cofondator al Wandercraft.
Despre Renault Group
Renault Group se află în avangarda unei mobilități care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării și beneficiind de alianța sa cu Nissan si Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine și Mobilize, și propune clienților săi soluții de mobilitate durabile și inovatoare. Prezent în peste 130 de țări și având peste 106.000 de salariați, Grupul a vândut 2,264 milioane de vehicule în 2024. Obiectivul său este cel al unei mobilități care să îi apropie pe oameni. Pregătit oricând să facă față provocărilor, atât pe șosea, cât și în competiție, Grupul este angajat într-o transformare ambițioasă și generatoare de valoare. Aceasta este centrată asupra dezvoltării de tehnologii și de servicii inedite, precum și a unei game de autovehicule competitive, echilibrate si electrificate. Preocupat de protejarea mediului înconjurător, Renault Group are ambiția de a ajunge la emisii zero de CO2 în Europa în 2040.
https://www.renaultgroup.com/en
Fondată în 2012, compania Wandercraft utilizează cele mai avansate tehnologii din domeniul roboticii pentru a sprijini oamenii. Recunoscută la nivel global pentru tehnologia sa de ultimă generație în materie de exoschelete, Wandercraft oferă soluții sigure și fiabile care le permit persoanelor cu deficiențe de mers să meargă din nou. Cu peste 30 de brevete în portofoliu și mai mult de 100 de exoschelete Atalante funcționale în spitale de pe patru continente, Wandercraft se află în avangarda inovației medicale. În următoarele luni, compania va lansa pe piață un nou exoschelet personal, denumit Eve, destinat să sprijine persoanele cu tetrapareză în activitățile cotidiene. Exoscheletele umanoide dezvoltate de Wandercraft realizează, în total, peste un milion de pași în fiecare lună, contribuind astfel la antrenarea unei rețele neuronale proprietare, bazată pe date reale de mișcare umană. Această bază de date, una dintre cele mai avansate din lume în domeniul biomecanicii, alimentează dezvoltarea noii generații de exoschelete și roboți, începând cu Calvin 40 — primul membru al familiei de roboți umanoizi Calvin, creat în doar 40 de zile. Wandercraft își fundamentează misiunea pe convingerea că robotica trebuie să fie în slujba celor care au cea mai mare nevoie de ea.
https://en.wandercraft.eu