Boulogne-Billancourt – 18.03.2026
La două zile după prezentarea noului său plan strategic, futuREady, Renault Group și-a invitat furnizorii la Technocentre pentru a le prezenta noua foaie de parcurs și ambițiile asociate, în prezența lui François Provost, CEO al Renault Group, și a membrilor echipei de leadership.
„Într-un mediu mai competitiv ca niciodată, strategia noastră de achiziții este clară și se sprijină pe o bază solidă de furnizori, atât în Europa, cât și în celelalte ecosisteme aflate în proximitatea activităților noastre industriale. Competitivitatea costurilor, inovația, viteza și reziliența reprezintă protecția noastră comună pentru a face față noilor competitori și pentru a asigura creșterea. Performanța noastră este performanța furnizorilor noștri, iar creșterea noastră contribuie la creșterea lor. Ne dorim ca strategia noastră futuREady să devină parte integrantă din strategia lor”, a declarat Anthony Plouvier, Chief Procurement Officer al Renault Group.
Pentru acest nou plan, Renault Group adoptă o abordare axată pe competitivitate, reziliență și agilitate. În cadrul celui de-al patrulea pilon al noului plan, trust-ready, Grupul își propune să își consolideze angajamentele față de toate părțile interesate și, în mod special, să instituie un nou tip de relație cu furnizorii. Alături de aceștia va fi construit un spirit de parteneriat menit să stabilească un model de aprovizionare mai competitiv, mai rezilient și mai colaborativ.
O colaborare durabilă, întemeiată pe încredere și transparență, va permite implicarea tuturor partenerilor încă din fazele inițiale ale proiectelor privind componente și tehnologii strategice. Grupul intenționează, de asemenea, să continue consolidarea portofoliului său de furnizori, pentru a concentra achizițiile asupra celor mai performanți actori și pentru a dezvolta relații generatoare de valoare. Această abordare va permite creșterea volumelor alocate partenerilor cheie, întărirea agilității și rezilienței lanțului de aprovizionare și menținerea dinamicii de competitivitate demarate de Grup.
La fel cum aspiră să devină constructorul auto european de referință, Renault Group va susține furnizorii pentru ca și aceștia să atingă un nivel de competitivitate de referință în industria auto. Demersul vizează activarea tuturor pârghiilor esențiale: optimizarea costurilor de R&D și îmbunătățirea performanțelor, creșterea eficienței industriale, selecția riguroasă a materialelor și componentelor competitive, precum și promovarea inițiativelor inovatoare.
În cadrul planului futuREady, Renault Group își continuă obiectivele de decarbonizare și așteaptă ca și rețeaua sa de furnizori să adopte aceeași direcție. Astfel, peste 90% din achiziții vor proveni de la furnizori cu un nivel ridicat de performanță în materie de ESG, iar orice măsură menită să reducă amprenta de carbon și să încurajeze utilizarea materialelor reciclate va fi sprijinită.
O ceremonie de premiere ce ilustrează consolidarea relațiilor cu furnizorii
La finalul prezentării, a avut loc o ceremonie de premiere menită să recompenseze cele mai bune inițiative și performanțe în patru categorii distincte. De asemenea, a fost acordat și un Premiu Special al juriului.
Trofeul Inovației în serviciul clientului
- Laureat: Google
Renault Group a fost unul dintre primii constructori care au integrat Google Automotive Services, aducând openR Link în vehiculele sale și transformând experiența la bord printr-o conectivitate îmbunătățită, o interacțiune fluidă și un mod de utilizare mult mai intuitiv.
Alți nominalizați : LG Energy Solution (LGES), Publicis Groupe
Trofeul Calității
- Laureat: BOSCH
Managementul calității la Bosch este recunoscut pentru nivelul său ridicat de maturitate. Metoda integrată garantează reușita lansării simultane a numeroase produse. Protecția clientului rămâne o prioritate fundamentală, bazată pe profesionalismul și angajamentul echipelor de Calitate Bosch.
Alți nominalizați: VISTEON, CIE Automotive
Trofeul «Speed» pentru viteza de dezvoltare
- Laureat: CATL (Contemporary Amperex Technology Co., Limited)
Principalul producător mondial de baterii a fost premiat pentru livrarea pachetului de baterii LFP destinat modelului Twingo E-Tech electric într-un timp extrem de scurt, realizând astfel un obiectiv ambițios. Reacția rapidă și execuția riguroasă a proiectului au fost factori decisivi.
Alți nominalizați: TENNECO, SHEDRIVE
Trofeul Durabilității
- Laureat: IBERDROLA
Iberdrola contribuie la decarbonizarea Renault Group prin furnizarea de energie regenerabilă, electrificarea proceselor și dezvoltarea de proiecte solare și eoliene la fața locului. Parteneriatul include soluții de stocare pe bază de baterii de a doua viață, infrastructură de încărcare inteligentă în Spania pentru electromobilitate și oferă clienților beneficii precum încărcarea gratuită la domiciliu și contracte de electricitate verde.
Alți nominalizați: AUMOVIO, NOVELIS
Premiul Special al juriului
- Laureat : VALEO
Valeo optimizează în mod sustenabil costurile variabile și costurile de intrare datorită rețelei sale industriale globale, reducând în același timp termenele de dezvoltare. Compania se remarcă prin inovație și accelerează lansarea pe piață, în special în domeniul Software Defined Vehicle (SDV).
Alți nominalizați: PPG Industries, MINTH Group
Despre Renault Group
Renault Group se află în avangarda unei mobilități care se reinventează. Grupul se bazează pe complementaritatea celor trei mărci auto ale sale – Renault, Dacia și Alpine – și pe divizia sa financiară - Mobilize Financial Services - pentru a propune clienților săi soluții de mobilitate durabile și inovatoare. Prezent în peste 100 de țări, Grupul a vândut 2,337 milioane de vehicule în 2025. El reunește peste 100.000 de colaboratori, animați de obiectivul unei mobilități care să îi apropie pe oameni.
Pregătit oricând să facă față provocărilor, atât pe șosea, cât și în competiție, Grupul este angajat într-o transformare ambițioasă și generatoare de valoare. Aceasta este centrată asupra dezvoltării de tehnologii și de servicii inedite, precum și a unei game de autovehicule competitive, echilibrate si electrificate. Preocupat de protejarea mediului înconjurător, Renault Group are ambiția de a ajunge la emisii zero de CO2 în Europa în 2040.
https://www.renaultgroup.com/en

